Legea referendumului, răţuşca cea urâtă

0
175
O lege proastă pune în pericol drepturile electorale ale cetățenilor (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Mulţi dintre noi îşi amintesc că în toamna trecută am avut, dintr-un motiv abscons, un referendum. Referendumul n-a servit (aproape) la nimic, nefiind validat. Chiar şi aşa, ne-a costat câteva sute de milioane de lei.

Pentru ca toate aceste milioane să nu fi fost aruncate pur şi simplu pe apa Sâmbetei, ar trebui ca măcar să fi învăţat câte ceva din acea experienţă confuză. Iar unul din lucrurile care s-au evidenţiat cu asupra de măsură a fost acela că Legea Referendumului are imense lacune (acesta fiind un eufemism). Nici nu e de mirare că e aşa: întotdeauna, legile electorale au fost modificate în regim de avarie, după principiul “se apropie alegerile X, trebuie cârpită legea X”. Ori, referendumurile nefiind ţinute la date predictibile, nu au constituit niciodată o urgenţă. Legea referendumului a fost şi rămâne răţuşca cea urâtă a legilor electorale (nu că celelalte ar fi din cale-afară de frumoase.

Aşa se face că Legea Referendumului (3/2000), cu toate numeroasele modificări ulterioare, inclusiv cele adptate prin Legea 159/2018, cuprindea, în vare lui 2018, o seamă de prevederi practic inaplicabile. De exemplu, listele electorale ar fi trebuit furnizate de către primari, deşi aceste evidenţe trecuseră din 2015 sub autoritatea Autorităţii Electorale Permanente.

Legea a fost cârpită cu mai puţin de trei săptămâni înaintea scrutinului, prin OUG nr.86/2018, devenind cât de cât funcţională. Dar nu şi corectă. Fără nicio justificare[1]şi consultare publică prealabilă, durata desfăşurării referendumului a fost prelungită la două zile.

În cele ce urmează, voi semnala câteva din deficienţele majore ale formei actuale a legii, în speranţa că, lăsând la o parte păgubosul “acum nu e momentul”, cineva va fi interesat să facă o lege a referendumului care să constituie un adevărat instrument pentru exercitarea suveranităţii poporului, şi nu unul de îndeplinire a unor interese conjuncturale.

Prevenirea votului multiplu

În 2016, la alegerile locale şi la cele parlamentare, a fost utilizat Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal(SIMPV). Acesta constă în conectarea tuturor secţiilor de votare la baza de date ce cuprinde listele electorale; în acest fel, de îndată ce un alegător votează la secţia la care este înscris în lista permanentă sau la alta, acest lucru este înregistrat în timp real şi devine imposibil votul în altă secţie. În plus, sistemul permite transparentizarea procesului de votare, oricine putând afla, în orice moment, câte persoane au votat la nivel naţional şi în oricare din secţii.

La referendum, acest sistem nu funcţionează. Deşi OUG menţionată mai sus a adus în Legea Referendumului cele mai multe îmbunătăţiri de ordin tehnic aduse Legii Alegerilor Parlamentare(listele de alegători gestionate de către AEP, preşedinţii şi vicepreşedinţii de secţii din Corpul Experţilor Electorali etc.), au fost explicit exceptate (art.I.17) prevederile privind SIMPV. Explicaţia furnizată de Autoritatea Electorală Permanentă a fost că intervalul de patru săptămâni dintre declanşarea referendumului şi ziua scrutinului este prea scurt pentru a se realiza adaptarea softului şi instruirea operatorilor de calculator. Ca şi cum ar fi trebuit operate modificări majore ale softului testat la scrutinele precedente şi majoritatea operatorilor care lucraseră în mai şi decembrie 2016 nu ar fi putut fi activată şi de această dată şi ca şi cum referendumul nu ar fi fost iminent cel puţin din momentul avizării în comisia de specialitate din camera decizională, adică cu mai mult de trei luni înainte.

În forma veche, legea conţinea prevedea (art.44, alin.(5)) ca, după încheierea referendumului, AEP să verifice copiile listelor electorale permanente, respectiv tabelele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare, în vederea depistării eventualelor voturi multiple. Ordonanţa de urgenţă a anulat această prevedere, înlocuind-o cu textul: “La sesizarea persoanelor interesate, făcută în cel mult 15 zile de la data constatării valabilităţii referendumului naţional şi însoţită de probele pe care se întemeiază, Autoritatea Electorală Permanentă verifică…”. Aşadar, de acum înainte verificarea nu se mai face din oficiu, ci numai la sesizarea unei persoane interesate(ce înseamnă?) care trebuie să probeze motivele suspiciunii (ca şi cum nu verificarea ar fi cea menită să producă probele). Practic, această prevedere anulează posibilitatea depistării eventualelor voturi multiple.

Aşadar, în forma actuală, Legea Referendumului este lipsită de mecanismele de prevenire a votului multiplu, iar posibilităţile de sancţionare post-factum sunt ca şi nule.

Întrebarea referendală

Legea, atât în forma veche cât şi în cea modificată, prevede ca, în cazul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, întrebarea înscrisă în buletinele de vot să fie întotdeauna aceasta: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?”

Cu ocazia referendumului din octombrie 2018, această formlare a suscitat numeroase discuţii: De unde să ştie omul obişnuit care este acea lege? Nu cumva, în baza votului dat, Parlamentul va opera cine ştie ce modificare perversă (eventual, modificările propuse în iunie 2013)? Ce facem dacă, în perioada respectivă, Parlamentul ia în discuţie o altă iniţiativă de revizuire şi o aprobă şi pe aceea? Pe scurt, de ce nu este înscrisă explicit modificarea în cauză (în speţă, modificarea definiţiei familiei)?

E drept, în cazul revizuirii iniţiate de Coaliţia pentru Familie, fiind vorba de un singur alineat, ar fi fost uşor de formulat o întrebare care să conţină, explicit, modificarea propusă. Dar o revizuire a Constituţieipoate viza peste o sută de articole, cum s-a întâmplat la referendumul din 2003. Evident, în asemenea cazuri nu putem vorbi de enumerarea în buletinul de vot a tuturor modificărilor propuse.

O soluţie ar fi eliminarea oricărei ambiguităţi prin înscrirea univocă în textului întrebării a denumirii legii: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României nr. …în forma aprobată de Parlament în data de …?”. De asemenea, ar fi de dorit ca legea să prevadă afişarea textului respectivei legi în fiecare cabină de vot.

O minimă formă de respect pentru cetăţean ar fi ca Guvernul să aibă obligaţia de a transmite prin poştă, fiecărui cetăţean, un document prin care să-l informeze asupra conţinutului întrebării (întrebărilor) supuse referendumului.

Absenţa unei definiri a actorilor

În orice scrutin electoral există competitori bine definiţi, iar legea trebuie să le asigure egalitatea şanselor de câştig. În cazul unui referendum, lupta are loc între cei care susţin răspunsul pozitiv la întrebarea referendală şi cei care-l susţin pe cel negativ. Legea ar trebui să asigure un echilibru între cele două tabere.

Legea referendumului conţine asumpţia, preluată prin inerţie din legile electorale, că înfruntarea este între partide. Cel puţin, asta rezultă din faptul că partidele parlamentare sunt cele care desemnează membrii birourilor electorale. În acest fel, este posibil ca reprezentanţii uneia dintre opţiunile “pro” sau “contra” să fie în netă minoritate, sau chiar să nu aibă niciun reprezentant.

În absenţa unor competitori cunoscuţi, campania electorală se desfăşoară fără nicio regulă: răspândire de informaţii false, dezechilibre între apariţiile în mediile publice şi private, utilizarea unor resurse de provenienţă incertă etc.

O posibilă soluţie ar fi asumarea de către partidele politice, organizaţiile non-guvernamentale şi personalităţile publice interesate a unei poziţii pro sau contra tezei supuse referendumui, înainte de începerea campaniei. Aceştia ar urma să-şi poată desemna, în mod paritar, reprezentanţi în birourile electorale. Ar urma, de asemenea, să se bucure de drepturile şi să se supună obligaţiiilor la care se supun competitorii din orice scrutin, inclusiv cele privind declararea surselor de finanţare.

În mod ideal, Guvernul ar trebui să trimită tuturor alegătorilor, odată cu înştiinţarea datei referendumului şi a textului întrebării, câte o succintă argumentare a poziţiilor pro şi contra, redactată de către susţinătorii declaraţi ai acestora.

Preşedinţii şi vicepreşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare

Birourile secţilor de votare sunt constituite din preşedinte şi vicepreşedinte (neafiliaţi politic şi purtând principalele responsabilităţi) şi persoane desemnate de către partide. Până în 2015, la toate tipurile de scrutin, preşedinţii şi vicepreşedinţii erau selectaţi în primul rând din rândul juriştilor din judeţ. Cum de regulă aceştia nu doreau (şi nu puteau fi obligaţi) să participe la procesul electoral, marea majoritate a presedinţilor şi vicepreşedinte era de fapt selectată “de pe o altă listă care va cuprinde persoane de altă specialitate, cu o reputaţie neştirbită şi care nu fac parte din nici un partid politic”. Această listă era stabilită de către prefect la propunerea primarilor. Practic, era o listă cu persoane agreate de către primari, procedură care nu garanta independenţa de fapt a celor care ar fi trebuit să garanteze corectitudinea “la firul ierbii” a alegerilor.

Legea nr.208/2015 a eliminat această procedură prin instituirea Corpului experţilor electorali. În acest Corp putea intra orce persoană care îndeplinea nişte condiţii minimale (studii superioare, neapartenenţă la un partid politic, lipsa antecedentelor penale etc.) şi dovedea, printr-un examen scris, cunoaşterea legislaţiei electorale. Ideea era generoasă: neîncrederea funciară a conaţionalilor în corectitudinea alegerilor (conteaza cine numără voturile, nu cine voteaza) putea fi contracarată prin faptul că (aproape) oricine putea trece de “cealaltă parte a baricadei”, putea deveni cel care numără voturile.

Din păcate, Legea referendumului a păstrat sistemul desemnării de către primari a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor secţilor de votare, deşi regula ar fi putut fi modificată prin OUG nr.89/2018. De fapt, ideea Corpului experţilor electorali pare a fi fost abandonată, de vreme ce la alegerile pentru Parlamentul European este probabil[2]că funcţionarii publici vor putea îndeplini şi ei atribuţiile care reveneau exclusiv experţilor electorali. E adevărat, funcţionarii publici sunt teoretic independenţi politic, dar la fel de adevărat este că au şefi numiţi pe criterii politice.

În cele de mai sus am semnalat numai o parte din deficienţele legislaţiei după care se desfăşoară referendumurilor. Una din sursele majore ale acestor deficienţe este lipsa de unitate între legile care reglementează diferitele tipuri de alegeri. Este o problemă generală, de care ne lovim la fiecare scrutin – dovadă stă pletora de ordonanţe de urgenţă adoptate în preajma fiecărui scrutin. Soluţia este adoptarea unui Cod electoral unic, care să unifice toate legile, ordonanţele de urgenţă, deciziile în interpretarea legii emise de Birourile electorale centrale şi celelalte acte normative cu impact electoral. Este o promisiune neonorată de ani de zile de către Autoritatea Electorală Permanentă şi de către politicieni.

 

[1]În preambulul Ordonanţei scrie că “singura modalitate de a asigura accesul la vot a unei părţi cât mai larg a corpului electoral este aceea de a extinde durata votării”.

[2]Proiectul Ordonanței de urgență privind unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, aflat în dezbatere publică, prevede că “funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special pot fi preşedinţi şi locţiitori în birourile electorale ale secţiilor de votare şi pot activa ca personal tehnic auxiliar pe lângă birourile electorale, operatori de calculator și informaticieni”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCum nu vom avea monitorizare electronică a prezenţei nici la alegerile europarlamentare
Articolul următorTendințe: Românii au o mentalitate europeană față de minorități – mai puțină discriminare, mai multă acceptare
Mircea Kivu
Mircea Kivu este licenţiat al Facultǎţii de Sociologie a Universitǎţii Bucureşti (1978) şi a absolvit un masterat (DEA) în Demografie şi Ştiinţe Sociale la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales – Paris (1991). Este cunoscut ca autor al mai multor lucrǎri şi articole de sociologie, principalul sǎu domeniu de expertizǎ fiind cercetarea opiniei publice. Din 1992, a deţinut funcţii de conducere în mai multe institute de cercetare (IMAS Marketing şi Sondaje, Ipsos Interactive Services, Mercury Research). A publicat numeroase articole pe teme sociale şi politice, îndeosebi în România Liberă şi Dilema Veche. A fost membru al Corpului Experţilor Electorali (din care a demisionat în octobrie 2018) şi a publicat articole de specialitate în Revista Română se Studii Electorale.