Alegătorii tind să semene cu acel cumpărător care, intrând în magazin, caută produsele frumos ambalate, fără să se uite ce conține produsul, care este termenul de granție și la ce preț se vinde. La casă este ușor deranjat de preț, dar plătește, iar când ajunge acasă aruncă produsul, fiind inutilizabil și de proastă calitate. După care trece pe la vecini să injure comerțul. Și data viitoare procedeaza tot la fel.

În politică, pentru mulți alegători, contează cum arată candidatul (eventual și soția), ce slogane patriotarde a fost învățat să spună. Dacă e chipeș și susține vinurile de pe meleagurile noastre, cu siguranță poate conduce și țara. Sau dacă merge conștiincios la biserică, chiar dacă adoarme în timpul liturghiei. Dacă cele sfinte ajung în Constituție, toți vor munci cu sârg și fericiți, autostrăzile se lungesc de la sine…

Acum aproximativ 2500 de ani, filozoful chinez Lao Zi (fondatorul taoismului) susținea că supușii trebuie ținuți în prostie, astfel sunt mai ușor de conduși. Lipsa cunoștințelor, a înțelegerii modului în care funcționează societatea, a necesității regulilor pe care se bazează o comunitate de oameni, a modului în care aceste reguli pot fi impuse, a rolului autorităților etc. duc la un sistem în care democrația nu mai funcționează corect. Pentru că o reală democrație trebuie să se bazeze pe cunoștințele alegătorului în domeniul în care votează.

Politicianul în mod natural caută să fie popular, succesul lui depinde de numărul de voturi obținute. În orice democrație populismul are un oarecare rol. Dar dacă acest rol este prea mare, democrația este înecată de propriile reguli, iar dacă politicul împarte pozițiile de putere la toate nivelurile, asta poate duce la înecarea autorității statului.

Platon, discipol al lui Socrate care prefera sistemul politic spartan în dauna democrației din Atena, considera periculoasă democrația care decide prin vot cine să cârmuiască un vas. Transpusă în secolul XXI dilema lui Platon: cine ar urca într-un avion în care pilotul și copilotul ar fi votat dintre pasageri? Exemplul lui Platon are două hibe. În primul rând alegătorii inteligenți își dau seama de interesul lor și nu ar vota persoane care nu au trecut printr-o școală de pilotaj. În al doilea rând nu se pot vota democrațic pozițiile unde cunoștințele și experianța ar trebui să fie relevante. Dar ce se întâmplă dacă alegătorii nu sunt inteligenți, mai rău, sunt prostiți cu bună știință? Ce se întâmplă dacă politicul pune stăpânire pe domenii unde e nevoie de cunoștințe profesionale? Statul poate pica cum a picat avionul în catastrofa de la Smolensk, unde un președinte de stat a încercat să comande chiar și avionul.

Ne convine mai mult democrația decât dictatura, întrucât dictatura cere supușilor să renunțe la propriile interese și să urmeze doar un presupus interes superior. Democrația se bazează pe însumarea intereselor individuale din care astfel se ajunge la un interes colectiv. Compromisă de populism, de promisiuni care nu pot fi realizate (autostrăzi suspendate în București…), bazată pe naivitatea și lipsa de cunoștințe a cetățeanului, acest interes colectiv este deformat, cu atât mai deformat, cu cât ne lăsăm mai mult pradă populismului. Când e vorba de pilotat un avion, recunoaștem mai ușor interesul nostru. Dar când e numită o persoană în funcție care să răspunde de educație la nivelul unui județ? Cât de ușor acceptăm o numire politică? Am vota la un referendum reducerea cheltuielilor de stat în favoarea creșterilor salariale? Știm ce votăm și de ce? Sau acceptăm să fim manipulați de oameni în care, momentan, avem încredere. Pentru că sunt chipeși, aparent buni patrioți și cucernici. În momentul în care nu ne mai recunoaștem interesul[*], ne lăsăm pradă populismului, democrația nu mai are cum să funcționeze. Ne întoarcem la o dictatură, în care alții ne spun, ce ar fi bine pentru noi.

___

[*] Omul este o ființă socială. Astfel are un interes egoist, prin care urmărește propriul bun, dar își dă seama că există și alte ființe similare cu care trăiește împreună, iar confortul lui personal depinde de confortul personal al celor din jurul lui. Astfel caută ca și ceilalți să se simtă bine. Motiv pentru care, spre exemplu, nu lăsăm mizerie după noi, chiar dacă știm că nu ne mai întoarcem în respectivul loc. Sunt și excepții, patologice pe de o parte, ignorante pe de cealaltă parte.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentRespect pentru supraviețuitoarele violenței sexuale
Articolul următorDincolo de deturnarea instituțiilor civile prin manipulări lingvistice sunt oameni
Istvan Haller
HALLER István (n. 1962) a absolvit facultatea de geologie și de drept, este doctor în sociologie. A lucrat ca geolog, jurnalist, a condus Biroul de Drepturile Omului din cadrul Ligii Pro Europa, iar din 2007 este mebru al Colegului director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Este autor al mai multor studii în domeniul drepturilor omului, situației romilor din România, discriminării.